FSLC contribuie la formarea și devoltarea liderilor sindicali ai organizațiilor membre
Președinții organizațiilor sindicale primare din mun. Chișinău au participat astăzi, 27 noiembrie, la seminarul cu genericul ”Aspecte practice ale managementului sindical”, organizat de Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din Republica Moldova (FSLC), în cooperare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Institutul Muncii. Activitatea a fost organizată în scopul perfecționării competențelor manageriale ale liderilor sindicali noi aleși și sporirii abilităților acestora în organizarea activităților sindicale eficiente.
În mesajul său de salut, Nicolae Garaz, preşedinte al FSLC, le-a comunicat participanților că acest seminar este organizat conform planului de acțiuni pentru anul curent al Federației. “Permanent sunt operate modificări la legislație, se fac schimbări în activitatea organizațională, apar noi cerințe pe piața muncii și, din aceste considerente, este important ca liderii sindicali să fie bine instruiți pentru a face față provocărilor existente. Noii lideri de sindicat au astfel oportunitatea de a afla detalii despre organizarea activității Federației, de a discuta despre modificările operate la legislația muncii, salarizarea în ramură în contextul reformelor care urmează a fi derulate”, a specificat liderul sindical.
Liderii sindicali au discutat despre: managementul resurselor umane și financiare ale organizației sindicale primare; activitatea liderului sindical și a organelor sindicale în conformitate cu prevederile Statutului FSLC și ale altor acte normative în vigoare; rolul liderului și organului sindical din cadrul organizației sindicale primare în vederea protecției drepturilor și intereselor membrilor de sindicat.
Nadejda Andronic, vicepreședinte al FSLC, formator sindical, a menționat că este primordial ca liderii sindicali noi aleși nu doar să cunoască legislația muncii, ci să se implice activ în soluționarea problemelor cu care se confruntă membrii de sindicat. “Succesul unei organizații sindicale, realizarea obiectivelor propuse și misiunii sindicale, depinde în mare parte de managemenul sindical eficient, care este un proces de coordonare corectă, la timp și în limitele surselor disponibilie, a eforturilor membrilor de sindicat”, a accentuat vicepreședinta FSLC.
În altă ordine de idei, Eugeniu Covrig, șeful Departamentului juridic al CNSM, a explicat celor prezenți despre prevederile legale și rolul reprezentanților sindicali în obținerea respectării drepturilor și intereselor membrilor de sindicat.
De asemenea, sindicaliștii din cultură au mai discutat despre rolul liderului și al organelor sindicale elective din cadrul organizației sindicale primare în vederea respectării Convenției Colective (la nivel de ramură) și dezvoltării dialogului social la nivel de unitate. În contextul celor discutate, liderii sindicali au primit raspuns și consultațiile de rigoare de la Tatiana Cazacu, șef al Secției protecție juridică și social-economică a FSLC.