Spartachiada a XVII-a a FSLC la final

În mod tradițional, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură din RM (FSLC), desfășoară împreună cu organizațiile membre, Spartachiada ramurală, care a ajuns la a XVII-a ediție. Competițiile finale s-au desfășurat în perioada 1-2 octombrie 2022 la baza de odihnă COR „Perlelele Nistrului” din localitatea Vadul lui Vodă.
La eveniment au participat peste 140 de sportivi, care au reprezentat centrele și organizațiile sindicale membre ale FSLC din cadrul: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, Biblioteca Naţională, CCA „Ginta Latină”, Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”, Direcția Cultură mun. Chișinău, Staţiunea balneoclimaterică “Codru”, Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici”, FEP ”Tipografia Centrală”.
Drapelele Republicii Moldova și al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură au fost arborate de reprezentanții echipelor sportive din cadrul Stațiunii balneoclimaterice „Codru” SRL și a Aparatului și serviciului tehnic al CNSM, învingătoare ale Spartachiadei precedente.
Nicolae Garaz, președinte al FSLC, a menționat că scopul acestei activități este de a promova un mod sănătos de viață în colectivele de muncă și instituțiile din ramură, de a propaga sportul drept mijloc de fortificare a sănătății, profilaxie a bolilor și afirmare a unui mod de viață sănătos a membrilor de sindicat.
La ediția din acest an, atât în calitate de invitați, cât și în calitate de membri ai echipelor sportive, au participat conducători și reprezentanți ai administrației Bibliotecii Naţionale (dna Aliona Tostogan), Colegiului de Arte “Nicolae Botgros” (dl Emilian Guțu), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (dl Igor Zubcu), Staţiunea balneoclimaterică “Codru” (dl Andrei David), Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” (dna Ala Toma), FEP ”Tipografia Centrală” (dl Constantin Calistru).
În cadrul competițiilor sportive, echipele au concurat la probele: volei, dame, șah, tenis de masă, aruncarea darțului, sărituri în lungime de pe loc.
Participanții Spartachiadei FSLC au demonstrat că, pe lângă activitatea profesională pe care o desfășoară zi de zi, membrii de sindicat sunt buni și la activități sportive, punând în evidență abilitățile fizice și de rezistență.
În urma evaluării prestației sportivilor de către colegiul de arbitri, au fost desemnați următorii învingători în clasamentul general: locul I s-a clasat echipa sportivă a Aparatului și serviciul tehnic al CNSM (președinte – dl Igor Zubcu, președinta OS – dna Elena Conțescu), pe locul II – echipa sportivă din cadrul Stațiunii balneoclimaterice „Codru” SRL (medic-șef dl Andrei David, președintele OS dna Ala Manuil), iar pe locul III – echipa sportivă din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (rector – dna Victoria Melnic, președinte al OS dl Vasile Fotescu). Acestor echipe le-au fost înmânate Cupa, medalia și diploma FSLC, precum și premii bănești din partea FSLC.
La fel, deținătorii locurilor I, II, III la cele 6 probe sportive au fost premiați conform Regulamentului Spartachiadei, după cum urmează:
volei: locul I – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul II – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”, locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice;
tenis de masă: locul I – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”, locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice;
sărituri în lungime de pe loc: locul I – FEP ”Tipografia Centrală”, locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul III – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”;
aruncarea dartsului: locul I – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”, locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice;
dame: locul I – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca, locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul III – Stațiunea balneoclimaterică „Codru” ;
șah: locul I – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM, locul II – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, locul III – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”.
În semn de recunoștință pentru contribuție și devotament în promovarea mesajului sindical, propagarea sportului și a modului sănătos de viață, bună organizare și participare activă în cadrul Spartachiadei a XVII-a a FSLC, au fost menționați conducătorii tuturor echipelor sportive.