7 octombrie – Ziua Mondială a Muncii Decente

Ziua Mondială a Muncii Decente este marcată în fiecare an la 7 octombrie, la inițiativa Confederației Internaționale a Sindicatelor. Agenda pentru o muncă decentă are ca obiectiv reducerea sărăciei prin dezvoltarea locurilor de muncă, promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, încurajarea dialogului social și respectarea drepturilor salariaților la locul de muncă.

În ajunul acestei zile Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură a organizat un flash-mob, cu genericul  ”NE DORIM UN TRAI DECENT ACASĂ!”.  Sindicaliștii din cultură au reiterat principiile muncii decente:

  • Un loc de muncă stabil și sigur
  • Salariu decent care să permită angajatului să trăiască demn
  • Muncă în condiții de egalitate a drepturilor fundamentale
  • Muncă în condiții de securitate și sănătate
  • Posibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții
  • Garantarea unei protecții sociale în diferite situații
  • Posibilitatea cetățenilor de a se organiza între ei pentru a-şi reprezenta interesele în mod colectiv
  • Dreptul la negocieri şi caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat pachetul de măsuri ”Spor pentru Moldova”, care include mai multe creșteri salariale, ajutoare și bani pentru sprijinul sectoarelor importante. Doar anumiți salariați din ramura culturii se vor bucura de anumite sporuri și creșteri procentuale ale salariului, iar marea majoritate a salariaților instituțiilor de cultură din subordinea Administrației Publice Locale, rămân să activeze în condiții de muncă neadecvate și cu remunerarea necorespunzătoare muncii prestate.

În context, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură se alătură mesajului Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova cu prilejul Zilei Mondiale a Muncii Decente ”E TIMPUL PENTRU A CREȘTE SALARIUL!

You may also like...