FELICITĂRI CU OCAZIA ZILEI NAȚIONALE A CULTURII
În miez de ghenar, în atmosfera dulcelui ecou al colinzilor și urăturilor tradiționale, sărbătorile de iarnă se încununează semnificativ cu ziua nașterii poetului emblematic al culturii naționale – Mihai Eminescu și marcarea Zilei Naționale a Culturii.
Ziua Națională a Culturii ne oferă o prielnică ocazie de a determina încă o dată rolul culturii în consolidarea spirituală a societății. Fiind cartea de identitate a unui popor, e de datoria noastră să menținem și să îmbogățim cultura, fiecare în domeniul de activitate profesat, pentru a o face cunoscută și apreciată în lumea întreagă.
Ziua de 15 ianuarie este un prilej deosebit de a exprima respect și recunoștință creatorilor și gânditorilor țării noastre, tuturor slujitorilor culturii să le apreciem munca, prestată cu talent și dedicație, pentru a adaugă valoare patrimoniului cultural al Republicii Moldova.
Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură adresează celor ce ctitoresc la cetatea de spirit al omului, tuturor salariaților și membrilor de sindicat din ramura culturii sincere felicitări, urări de sănătate și energie creatoare, exprimând, totodată, apreciere și recunoștință pentru munca nobilă în prosperarea țării.
Să trăiți bucuria împlinirilor și aprecierilor binemeritate!
La mulți ani Culturii Naționale!
Cu deosebită considerație,
Nicolae Garaz, Președinte