FSLC continuă activitățile de informare ale tinerilor din ramura cultură
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) continuă activitățile de informare ale tinerilor din ramura cultură în cadrul campaniei lansată de Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova cu genericul ”Suntem tineri – vrem siguranță în viitor!”
La 21 noiembrie, curent, tinerii ce-și fac studiile la Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru Pămădeală” din mun. Chișinău au avut o întrunire cu reprezentanții FSLC, în cadrul căreea au aflat despre rolul sindicatelor în cunoașterea și obținerea respectării drepturilor prevăzute de legislația în vigoare; despre contractul individual și cel colectiv de muncă; avantajele de a fi membru de sindicat.
Cei prezenți au discutat cu Nadejda Andronic, vicepreședinte al FSLC, și Mihail Condur, președinte al Biroului de Tineret al FSLC, de asemenea, despre scopul și misiunea Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură și beneficiile de a fi membru de sindicat prin prisma Convenției Colective la nivel de ramură.