Ziua Internaţională a Muzeelor / Ziua lucrătorilor din domeniul culturii
Stimați colegi, salariați și membri de sindicat!
Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Muzeelor și Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul culturii, Vă adresez sincere felicitări şi urări de sănătate temeinică, inspirație și realizări frumoase în domeniul profesional!
Dedicați destinului cultural, care presupune nu numai vocație și talent, dar și activitate creativă continuă, Dumneavoastră, grație abnegației, ambiției și devotamentului profesiei, contribuiți la dezvoltarea spirituală a societății.
Dragi slujitori ai culturii, Vă dorim ca sărbătoarea profesională să vă aducă bucurii și aprecieri binemeritate, să vă furnizeze în permanență o energie inepuizabilă și idei creatoare pe care să le valorificați cu succes în activitățile desfășurate, să rămâneți la fel de importanți pentru societate și împliniți ca promotori ai valorilor culturale.
Să fiți mereu în lumina frumosului pentru a vă realiza aspirațiile!
Cu aleasă prețuire și considerație,
Nicolae Garaz, președintele
Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură