Posturi vacante în domeniul culturii: oportunități pentru tinerii specialiști

https://www.euronews.ro/

Tinerii specialiști din domeniul culturii sunt invitați să depună dosarele pentru ocuparea posturilor vacante disponibile în instituțiile publice de profil. Potrivit Ministerului Culturii, tinerii care se angajează în aceste funcții pot beneficia de o indemnizație unică de până la 120.000 de lei.

Astfel, tinerii specialiști angajați cu normă întreagă pot beneficia de o indemnizație în valoare de 120.000 de lei în cazul absolvenților instituțiilor de învățământ superior din domeniul culturii și de 90.000 de lei în cazul absolvenților instituțiilor de învățământ profesional tehnic de profil.

Indemnizația se acordă pe parcursul primilor trei ani de activitate și se achită în trei rate egale. Prima rată este achitată în două tranșe: 50% după prima lună de activitate, iar restul de 50% la sfârșitul primului an. Următoarele două rate sunt achitate integral la sfârșitul celui de-al doilea și, respectiv, al treilea an de activitate.

Lista funcțiilor vacante și a posturilor disponibile în instituțiile publice din domeniul culturii poate fi consultată aici.

Dosarele pentru angajare pot fi depuse până la 21 august 2026.

Reamintim că, începând cu 1 iulie 2024, absolvenții instituțiilor de învățământ din domeniul culturii care se angajează, conform repartizării, în primul an după absolvire, inclusiv în municipiul Chișinău, pot beneficia de indemnizația unică, valoarea acesteia fiind stabilită în funcție de nivelul studiilor absolvite.

Măsura are drept scop stimularea încadrării tinerilor specialiști în instituțiile din domeniul culturii și susținerea acestora la începutul carierei profesionale.